Energie electrică mai ieftină pentru agenţii economici din Parcul Industrial Hunedoara
Agenţii economici din cadrul Parcului Industrial Hunedoara beneficiază, începând cu acest an, de un tarif la energia electrică cu mult mai mic decât cel contractat iniţial. Astfel, de luna trecută, aceştia plătesc doar 150 de lei pentru un MW, contractele de subfurnizare fiind parafate deja.
Mai puţin cu aproape 100 de lei
„Când am preluat conducerea instituţiei, în august 2012, tariful practicat pe un MW era de 248 de lei. În vara anului 2013, am reuşit să renegociez preţul la 218 lei pe MW, apoi, în urma altor negocieri, am ajuns la un tarif de 180 de lei. Preţul cel mai mic pe care l-am obţinut, de curând, este de 150 de lei, la care se adaugă taxele impuse de ANRE. L-am primit de la o altă companie decât Enel. E vorba de un jucător major pe piaţa de profil – Electromagnetica S.A. Bucureşti. Cu cei de la Enel am reziliat contractul, nemaifiind avantajos pentru noi. Politica noastră în raport cu agenţii economici din Parc este una bazată pe asigurarea tuturor facilităţilor posibile, pentru reducerea costurilor unitare aferente producţiei sau prestărilor de servicii care fac obiectul activităţii lor”, a spus Valeriu Bejinariu (foto), directorul general al SC Parc Industrial SRL. Potrivit acestuia, ponderea bugetară cea mai însemnată din rândul cheltuielilor de exploatare o au cele cu energia şi apa. Prin urmare, noul tarif negociat le vine ca o mănuşă societăţilor de aici, în condiţiile în care unul dintre cei mai mari consumatori de energie plătea, lunar, în jur la 100.000 de lei pentru consumul înregistrat. Or din 2015, factura i se reduce aproape la jumătate.
Venituri din linie electrică închiriată
Tot pentru a beneficia şi a oferi ajutor şi câştig reciproc, unul dintre agenţii economici de pe platforma industrială a Parcului, care mai deţine un punct de lucru în afara instituţiei, a semnalat probleme legate de alimentarea cu energie electrică a acestuia. Aşa că începând cu luna martie a anului curent, Parcul îi va închiria linia de 6KV care pleacă din staţia electrică nr. 1, precum şi un transformator de 750 KVA, pentru a-şi construi propria staţie electrică. „Am perfectat contractul, transformatorul a fost reparat şi l-am predat în regim de chirie, pe o durată de trei ani. Totodată, am dat în administrarea agentului economic linia electrică. Prin acest demers, ne sunt diminuate pierderile din reţea şi încasăm şi nişte bani la buget, lunar. Contravaloarea reparaţiei capitale a transformatorului se va amortiza, potrivit calculelor, după primul an de chirie. Anii doi şi trei vor aduce profit pentru SC Parc Industrial SRL”, a adăugat Valeriu Bejinariu.
De ce Parcul Industrial Hunedoara?
Pentru că:
– acordă stimulente semnificative, cum ar fi scutiri la taxe şi impozite locale pe clădiri şi terenuri, în interiorul parcului; terenurile dispun de Acord de mediu, studii geo şi topo care pot fi puse la dispoziţia investitorilor, în mod gratuit;
– oferă următoarele preţuri: Taxa concesiune (redevenţă): minimum 0,10 euro/mp/an,
Taxa administrare: 0,09 euro/mp/lună, exclusiv TVA.
– acordă următoarele facilităţi: primele trei luni, concesionarul este scutit de la plata taxei de administrare, urmând ca diferenţa de până la 24 de luni, respectiv următoarele 21 de luni, concesionarul să achite 0,06 euro/mp/lună, fără TVA din această taxă. Din luna 25 şi până la 49 de ani se va achita o taxă de 0,09 euro/mp/lună, fără TVA.
– după îndeplinirea, timp de doi ani, a obligaţiilor contractuale, investitorii au posibilitatea de a achiziţiona parcelele care fac obiectul concesiunii, la un preţ stabilit în urma procedurii de evaluare.
– concesionarii dispun de toate utilităţile: energie electrică, gaz, apă potabilă şi canalizare, căi de acces, telefonie.
– închiriere spaţii în Sediul Administrativ la preţul de 5,25 euro/mp/lună, fără TVA. Contact: Telefon: 0354-416.553, Fax: 0354-416. 555, E-mail: [email protected]
Ne lași cu balivernele astea, măi ipocritule! Nu ai știut cum să rezilieze contractele celor care vroiau să facă și năștea în Parcul Industrial decât relocarea câtorva locuri de muncă deja înființate și ăsta doar pentru că te încurcau în mizeria care ai făcut-o cu Târgul Auto. Oricum, DNA este pe acest fir, precum și pe cel cu transformatoare și celelalte abuzuri. Agenții economici, indiferent de prieteniile. Cu primarul Hunedoarei, nu iartă și nu uită. ..