Liceeni din Geoagiu se califică în Portugalia
O delegaţie formată din 20 de elevi din cadrul Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ din Geoagiu se află în aceste zile în oraşul Montijo (Portugalia), într-un proiect de gestiune numit „Mobilitate pentru calitate“.
„E prima oară când participăm la acest proiect. Alături de noi, mai sunt cuprinse în program încă două licee din judeţul Timiş: Liceul Tehnologic Sf. Nicolae din Deta şi Liceul Tehnologic din Făget. Este vorba de o perioadă de 21 de zile, în care 20 de elevi de-ai noştri din clasa a XI-a, domeniul economic, iau parte şi se implică activ în diverse activităţi economice. Fie se află la ferme care cultivă legume sau se ocupă cu flori, fie la societăţi de brokeraj sau de management local. Zilnic, fac câte şase ore de practică. Ziua de 24 februarie a.c. înseamnă finalul de proiect, liceenilor fiindu-le înmânate diplome care ulterior, le vor oferi posibilitatea unei calificări economice europene. Evident, acest lucru le va fi folositor în carieră”, a precizat prof. Marius Şiler, directorul Colegiului Tehnic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu, care alături de prof. Octav Cismaşiu, i-a însoţit pe elevi în Portugalia. (M. Şerban)