Gura lumii, 18.02.2015
Sfârşitul de săptămână a fost unul destul de agitat pentru un primar de comună hunedoreană. Nu din cauză că s-ar fi confruntat cu ceva probleme grave, ci din pricina participării la un mare chef mare, aşa cum se fac prin acele părţi ale judeţului. Amorezat din cale afară, omul de care facem vorbire a sărbătorit cu patos ziua tuturor îndrăgostiţilor, care de ceva vreme a intrat pe ordinea de zi a poporului nostru, într-un loc binecunoscut din ţinutul moţilor, mândru amenajat pentru nunţi, botezuri, cumetrii. Nici nu încape îndoială, din sutele de persoane care au luat parte la acea petrecere, primarul nostru săltăreţ a fost în centrul atenţiei. Nu numai că a dănţuit toată noaptea pe ritmuri tradiţionale, de săreau scântei, nu alta, de sub tălpile pantofilor, dar a fost în centrul atenţiei din pricina dedicaţiilor muzicale care îi pomeneau numele. Şi tare i-a mai plăcut acest lucru, deoarece, zic cârcotaşii, primarul cu pricina a stat toată noaptea cu mâna în buzunar, ca să scoată firfirici pe care-i punea la chimirul guristului, ca să-i cânte melodiile dragi lui.
Într-o vreme în care toată lumea se plânge de starea deplorabilă a drumurilor pe care suntem nevoiţi să circulăm zi de zi, undeva, în întunecimea pădurii, răsare o minune. O minune cât se poate de mare pentru nişte sărmani locuitori ai unui sat, care nici bine nu au pus ştampila pe cine a trebuit, că au şi rămas cu ochii în soare. Într-o bună zi, la marginea unui sat hunedorean îşi făce apariţia un nou drum, nu cu asfalt, aşa cum este prin buricul târgului, dar dichisit frumos cu câteva tone de piatră. Drumul cu pricina se continuă prin pădure, unde nici vorbă să circule oamenii, ci mai degrabă animalele sălbatice. Se pare însă că nu doar ele, pentru că, oricât ar părea de absurd şi ciudat, drumul cu pricina are şi alte întrebuinţări. Câţiva barosani locali, pasionaţi de puşca şi cureaua lată, şi-au pregătit terenul pentru escapadele lor vânătoreşti. Mai ales că şi mijloacele de transport 4×4 din dotare ale acestora trebuie folosite cumva şi aşa se pot împuşca doi iepuri dintr-o lovitură. Că doar nu degeaba s-au chinuit să transporte atâta piatră până în inima pădurii, când puteau să o folosească în alte scopuri, benefice pentru comunitate.
