Peste 1.000 liceeni absenţi de la simulare
Începând de ieri, peste 7.000 de elevi hunedoreni de clasa a XI-a şi a XII-a ar fi trebuit să susţină proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul simulărilor naţionale pentru Bacalaureat. Mai mult de 1.000 dintre aceştia nu au dorit să participe.
Din totalul celor 3.287 înscrişi în clasa a XI-a, 465 au fost absenţi. De asemenea, din cei 3.863 elevi de clasa a XII-a, 631 nu s-au prezentat pentru susţinerea probei. Având în vedere că sunt doar trei licee în mediul rural, cea mai mare parte a absenţelor s-a înregistrat în mediul urban. Din fericire, nici unul dintre cei prezenţi nu a fost eliminat, examenul desfăşurându-se fără incidente. Simulările continuă astăzi cu proba scrisă la limba maternă, mâine la Matematică sau Istorie şi joi, proba la alegere a profilului şi a specializării. Rezultatele se vor afişa în 12 martie a.c.. (O. Mihnea)