Actualitate

Poliţiştii locali deveni urmează să primească norma de hrană

03 Politia-locala-660x330Oana Mihnea

Guvernul a aprobat, la începutul lunii trecute, printr-o ordonanţă de urgenţă, acordarea normei de hrană de către autorităţile locale pentru angajaţii poliţiei locale. Astfel, imediat ce banii vor fi disponibili, poliţiştii locali deveni vor beneficia de acest spor.
Întrucât hotărârea de Guvern nu a fost aprobată la momentul când bugetul pentru anul 2015 al municipiului Deva a fost supus dezbaterii, nu s-a luat în calcul şi alocarea unei sume pentru acoperirea normei de hrană. La începutul anului, consilierii locali au fost întrebaţi doar dacă sunt de acord cu acest lucru. „Am aprobat în şedinţa respectivă doar faptul că suntem de acord, însă nu s-a pus problema alocării unei sume. Am trimis o adresă către Ministerul de Finanţe pentru mărirea bugetului şi aşteptăm avizul ca să putem acorda plafonul respectiv. Sumele vor fi de 18 lei, respectiv 24 de lei pe zi“, a menţionat Ovidiu Moş, viceprimar al municipiului Deva.
De norma de hrană vor beneficia pe lângă poliţiştii locali, şi personalul auxiliar. Poliţia Locală Deva are 80 de angajaţi, din care 68 sunt poliţişti, cinci sunt funcţionari publici şi şapte încadraţi ca personal contractual. „S-a demonstrat multă bunăvoinţă din partea conducerii primăriei, deoarece a făcut toate demersurile necesare pentru acordarea normei de hrană. Suma de bani se acordă în funcţie de categoria socio-profesională în care se încadrează angajatul şi se calculează pe zile calendaristice. Lunar, este vorba despre un spor de 540 lei pentru personalul auxiliar şi 720 lei pentru ceilalţi“, a precizat Teodor Bălan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura