Primarul Devei va pedala cu principele
În perioada 23 aprilie – 3 mai a.c., primarul Devei se va alătura turului ciclist organizat în scop caritabil de principele Nicolae al României, în colaborare cu Asociaţia „Curtea Veche“.
Edilul a precizat că va merge cu bicicleta de la Alba Iulia până la Sibiu, motiv pentru care a şi început antrenamentele. Ca urmare, încă de ieri, a schimbat maşina cu mijlocul de transport pe două roţi şi a străbătut oraşul. El se va alătura caravanei condusă de principele Nicolae în 26 aprilie, ora 9.00, din municipiul Alba Iulia. Promisiunea că va participa la tur a fost făcută încă de când principele a fost la Deva pentru lansarea unei cărţi.