Devenii vor mai multe limitatoare de viteză pe străzi
Dacă unii cetăţeni critică decizia Primăriei Deva de a instala limitatoare de viteză pe străzile din municipiu, alţii solicită montarea acestora în cât mai multe locuri. Ieri, o astfel de cerere venită din partea devenilor a fost prezentată de consilierul local Vasile Ţonea, la şedinţa lunară a legislativului local. „Locuitorii de pe Aleea Jupiter, din cartierul Dorobanţi, solicită municipalităţii să monteze un limitator de viteză în zonă. Este o cerere care mi-a fost transmisă din partea cetăţenilor şi pe care v-o aduc la cunoştinţă, domnule primar”, a explicat Vasile Ţonea. Pe lângă această solicitare, au mai venit şi altele, unele dintre ele fiind din partea cetăţenilor din Cristur, localitate aparţinătoare de Primăria Deva. Cei din Cristur au transmis prin intermediul consilierului local Ioan David că au nevoie de limitatoare de viteză în trei locuri, pentru ca pietonii să poată circula în siguranţă pe străzile din localitate. (N. Bumbac)