Actualitate

Moloţ a formulat plângere faţă de controlul judiciar

Mâine, la Tribunalul Hunedoara se va judeca plângerea formulată de Mircea Moloţ (foto) faţă de ordonanţa procurorilor prin care i s-a prelungit controlul judiciar. Potrivit datelor de pe portalul instanţei, din acelaşi motiv au făcut plângeri Robertto Venter, ginerele lui Moloţ şi Emanoil Milică Pup, care se vor judeca în acelaşi dosar cu cea a preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara. 02 molot
Mircea Moloţ se află sub control judiciar din 9 martie 2015, măsura fiindu-i instituită pe o perioadă de 60 de zile, după ce timp de trei luni a stat în arest la domiciliu. Moloţ, alături de Tiberiu Balint, Robertto Venter, Emanoil Pup şi Vasile Axinte, este urmărit penal într-un dosar de corupţie instrumentat de procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei firme fără scop patrimonial. Preşedintele suspendat al CJ Hunedoara mai este învinuit de spălare de bani în forma instigării, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura