Sute de tineri au participat la Crosul Tineretului din Deva
Ieri, în prima parte a zilei, sute de tineri hunedoreni au participat la Crosul Tineretului. Evenimentul a fost organizat de Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport (DJTS) Hunedoara, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, fiind vorba de o acţiune care s-a desfăşurat simultan în mai multe oraşe din ţară.
La Deva, Crosul Tineretului se organizează din 2008 şi de la an la an, participă tot mai mulţi tineri, demonstrând astfel că sunt adepţii unui stil de viaţă sănătos.
Startul s-a dat în faţa Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, iar competiţia a durat aproximativ două ore, alergătorii parcurgând o distanţă de 1.200 de metri. Pentru efortul pe care l-au depus, toţi participanţii au primit din partea DJTS câte un tricou, iar cei care au urcat pe podium au primit cupe şi materiale sportive. (N.Bumbac)