Sport

„Ziua Copilului”, sărbătorită prin karate

11 heianCiprian Marinuţ

Karatiştii de la Clubul sportiv Heian Deva aniversează „Ziua de 1 iunie” prin organizarea celei de a 11- a ediţii a „Cupei Heian Junior”, întrecere rezervată copiilor sub 14 ani. Competiţia se derulează la iniţiativa sportivilor mai mari (peste 14 ani) de la clubul Heian, în parteneriat cu Primăria Ilia, duminică, 31 mai, ora 10, în Sala de Sport, din Ilia. Scopul întrecerii este de a-i sărbători pe cei mai mici karatişti de ziua lor şi de a transmite „un mesaj de valorizare a karate-ului” atât celor mici, cât şi părinţilor.

Premii de la copiii mari pentru copiii mici
„Cupa Heian Junior” va avea o probă clasică din competiţiile de profil, respectiv cea de kata, dar şi două probe speciale. Proba de „kata free form” (lupta cu un adversar imaginar prin procedee la alegere) va constitui o „încercare de foc” pentru toţi sportivii participanţi care au dorit să-şi etaleze calităţile tehnice şi imaginaţia, păstrând specificul artelor marţiale. În plus, pentru concurenţii cu vârsta sub şapte ani se organizează o probă specială, constând dintr-un parcurs aplicativ. „La final, fiecare copil va fi premiat şi stimulat pentru a se descoperi ca sportiv, pentru a savura bucuria de a fi copil şi a fi fericit. Premiile constau în dulciuri, medalii şi diplome de participare, pentru toţi participanţii, şi sunt oferite copiilor de sportivii mai mari care sunt implicaţi în organizarea competiţiei”, a spus Marius Biji, preşedintele clubului Heian Deva. „Pe diplomele care vor fi oferite copiilor este prezentată «filosofia» clubului nostru: „Heian reprezintă o stare de spirit, un mod de viaţă. Heian înseamnă să fii liber, responsabil, fără prejudecăţi, dar moral, să lupţi pentru a-ţi urma visul! Până la capăt!… Astăzi, HEIAN eşti tu!”, a precizat Marius Biji.

Sprijiniţi de autorităţi
Marius Omotă, primarul comunei Ilia, s-a arătat impresionat de impactul karate-ului asupra comunităţii locale şi de rezultatele sportivilor din Ilia. „Proiectul Educaţie prin karate are un impact pozitiv asupra comunităţii din Ilia, dovadă fiind participarea activă a copiilor şi părinţilor la activităţile organizate de clubul Heian. Ne bucură foarte tare şi performanţele copiilor din Ilia care sunt legitimaţi la clubul Heian la competiţiile de nivel naţional şi internaţional”, a declarat primarul comunei Ilia. La „Cupa Heian Junior” vor participa sportivi de la secţiile din Deva, Ilia şi Simeria ale clubului Heian, dar şi de la alte cluburi partenere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura