Comunitate

Vor cazare gratuită în internatele şcolare pentru elevii navetişti

04-Tiberiu-Pascoi-Primar-comuna-TotestiMagdalena Şerban

Printr-un proiect legislativ depus ieri la Camera Deputaţilor de Florentin Gust, deputat al Partidului Social Românesc (PSRO), se urmăreşte ca elevii din comunele în care nu există licee sau şcoli profesionale, să beneficieze de cazare gratuită în cadrul internatelor aferente unităţilor de învăţământ pe care vizează să le frecventeze, în vederea continuării studiilor.

Se ţine cont de medii
Noua propunere legislativă se adresează doar elevilor care au promovat anul şcolar cu media generală  de minimum 7,5, la sfârşitul primului semestru au înregistrat o medie generală de minimum 7, iar media anuală la purtare e de cel puţin 9.00. Mai trebuie spus că sumele prevăzute vor fi folosite exclusiv pentru cheltuieli de cazare, masă, rechizite, respectiv îmbrăcăminte, decontul fiind posibil doar în astfel de condiţii. De sprijinul acordat de stat vor beneficia copiii şi tinerii  proveniţi din familii al căror venit  pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, nu este mai mare de 50 la sută faţă de valoarea salariului minim pe economie şi nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 30.000 metri pătraţi‚ în zonele colinare şi de şes, şi de 40.000 metri pătraţi‚ în zonele montane. Proiectul are ca scop prevenirea abandonului şcolar şi susţinerea elevilor care deşi au rezultate bune la învăţătură, se confruntă cu piedici materiale. În condiţiile în care unitatea nu are internat, elevii vor primi de la stat bani pentru gazdă, suma fiind echivalentă cu cazarea într-un internat şcolar. „Circa 75 de elevi de la noi fac naveta la liceele din Haţeg şi Călan. Personal, consider că legea e mai mult decât binevenită, 04-sorin-nistor-primar-zam-1ţinând cont de faptul că a luat amploare cazuistica socială, şi la nivel rural. I-ar scuti pe părinţi de cheltuieli aflate la limita supravieţuirii, dar în primul rând, ar preveni abandonarea cursurilor de către copiii care chiar vor să facă ceva în viaţă“, afirmă primarul din Toteşti, Tiberiu Pasconi. „Salut iniţiativa şi sper să se materializeze. Probabil că este una dintre cele mai realiste propuneri din ultimul timp. Vorbind de sate, veniturile localnicilor există şi nu prea. Sunt multe familii care nu au nici un câştig lunar, rămânând fără locuri de muncă. Poate că trebuie să ţină în şcoală doi copii, nu unul. De unde bani de pachete, cărţi, rechizite şi alte lucruri? De la noi, liceenii se îndreaptă către Ilia. Adică o navetă de 20 de kilometri. Asta e mai acceptabilă, însă dacă vorbim de Deva, se schimbă datele problemei. În reşedinţa de judeţ merg cei care îşi permit gazdă sau au rude la care să stea. În alte situaţii, naveta implică ore bune care se pierd, zilnic. Or, dacă cineva e talentat la desen sau alte arte, dar e sărac lipit pământului, din start are neşansa să nu-şi poată dezvolta vocaţia, respectiv să îmbrăţişeze o carieră ulterioară în domeniul în care poate performa”, e de părere primarul din Zam, Sorin Nistor. La fel de realist este şi cel din Vorţa, o comună de munte în care copiii abia pot spera la un liceu din imediata apropiere. „În cazul nostru, elevii  merg la liceul din Ilia, fiind cel mai accesibil ca distanţă. Fiecare familie se descurcă aşa cum poate. Numai părinţii ştiu prin ce trec. Avem şi cazuri sociale, care nu îşi prea permit să-şi trimită copiii la şcoli. Majoritatea au venituri din agricultură sau zootehnie, deci, mici. Soluţia de moment e asigurarea navetei, e un pas înainte pe care noi ca administraţie am reuşit să-l facem, dar nu este ideal pentru 04-bureana-16termen lung”, susţine primarul din Vorţa, Emil Radu Bureană.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura