Administraţia locală deveană trebuie să reia procesul pentru atribuirea serviciului de transport local în municipiu. Autobuzele din Deva, dotate cu bluetooth
Ieri, în şedinţă extraordinară a Consiliului Local Deva a fost pusă în discuţie, din nou, problema transportului public local de persoane din municipiu. Întrucât prima licitaţie de delegare a gestiunii serviciului a fost anulată, trebuie reluat procesul, cu unele modificări, devenite la scurt timp o reală incertitudine.
Cum s-a ajuns aici?
Prima licitaţie a avut loc în data de 23 aprilie. Atunci s-au înscris şase operatori de transport, însă doar doi au venit să îşi depună ofertele, DevaTrans şi Tirius Trans. Deoarece nu au fost îndeplinite criteriile de eligibilitate, licitaţia a fost anulată. Prin urmare, în termen de 30 de zile, aşa cum prevede legea, trebuie organizată o altă licitaţie. Acesta a fost şi motivul pentru care administraţia locală s-a văzut nevoită să convoace şedinţa extraordinară, la doar câteva zile după o altă întrunire.
Au termen trei ani
Mai mult decât atât, s-au adus completări la caietul de sarcini. „S-au completat anumite trasee, respectiv în zona Grigorescu, unde nu a fost prevăzut nici un mijloc de transport, zona Bejan şi Călugăreni. De asemenea, operatorii economici pot să îşi doteze mijloacele de transport pentru persoanele cu dizabilităţi în termen de trei ani de zile eşalonat“, a declarat Mircea Davidescu, director adjunct al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Deva. În legătură cu noile modificări, tot acesta a mai adăugat în şedinţă şi despre obligativitatea operatorului de a obţine certificate ISO. Mai mult decât atât, pentru a veni în sprijinul persoanelor nevăzătoare, mijloacele de transport ar urma să fie dotate cu o unitate bluetooth, care va fi conectată la un smartphone. Mai precis, un nevăzător care deţine un telefon inteligent îşi va putea instala această aplicaţie, activează linia de transport dorită, iar în momentul când va fi în staţie, telefonul îl va anunţa printr-un semnal sonor că se apropie microbuzul.
„Fără interese de grup“
Consilierul local Marian Muntean, cel care a criticat şi în şedinţele trecute documentaţia întocmită pentru acest proiect este de părere că aceste modificări trebuiau discutate în amănunt. Mai ales că nu au fost toate aduse la cunoştinţa consilierilor. „Nu am reuşit să merg la şedinţă, dar am studiat caietul de sarcini. Aici apar doar două noutăţi faţă de cel vechi. Şi anume, reducerea numărului de maşini dotate corespunzător pentru persoanele cu handicap de la 20 la 10 şi obligativitatea obţinerii certificatelor ISO, care costă anual peste 1.000 de euro. Restul modificărilor menţionate în şedinţă nu apar. Din punctul meu de vedere, această documentaţie este mult mai relaxantă decât prima, constituie un avantaj pentru operatorul de transport care va câştiga licitaţia. Eu sunt de acord cu tot ce este menit să vină în folosul cetăţenilor, sunt de acord cu modernizarea transportului, însă să se facă totul cu transparenţă, fără interese personale, de grup sau obscure“, a declarat consilierul Marian Muntean. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu unanimitate de voturi din partea celor 15 consilieri prezenţi.
Misto de tot aia cu Bluetooth pentru nevazatorii din Deva care merg cu autobuzul. E o conditie sine qua non pentru transportul in comun. E ca si cum ai cere tichie de margaritar pentru un chel, sau partii de schi pentru grasi sau parcuri la tara. Traim aceleasi vremuri cu licitatii trucate, aranjate pentru autobuzele unuia sau altuia care deja au Bluetooth. 🙂