UAMS Baia de Criş are locuri libere
Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS) are locuri disponibile pentru asistaţii social care vor să beneficieze de serviciile instituţiei. Capacitatea maximă de cazare este de 50 de persoane.
„Există perioade din an, în care sunt foarte multe dosare în aşteptare, dar există şi cazuri, ca acum, când putem să onorăm solicitări noi. Şi peste vară, condiţiile pe care orice bolnav trebuie să le îndeplinească pentru a fi găzduit de noi au rămas aceleaşi: cerere de internare, cupon de pensie, copie după actul de identitate, ancheta socială eliberată de serviciul de Asistenţă Socială din cadrul primăriei din localitatea de domiciliu, avizul epidemiologic de la Policlinică (medic de familie sau din unităţile spitaliceşti cu paturi), testele SIDA şi TBC”, susţine Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş. Mai trebuie menţionat că beneficiarii achită o taxă lunară de 80 la sută din pensia pe care o deţin, iar diferenţa este suportată de aparţinători, dar nu mai mult de 500 de lei, lunar. Totodată, Consiliul Judeţean Hunedoara le oferă ajutor financiar beneficiarilor care nu au nici un venit. (M.Şerban)