Comunitate

Nedeia Sânzienelor la Straja

04 straja img_5461Magdalena Şerban

Păstrând o tradiţie ale cărei rădăcini în timp sunt vechi de peste jumătate de mileniu, astăzi, în ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, la Straja se desfăşoară o nouă ediţie a Nedeii Sânzienelor. Aceasta este organizată de către investitorul în turism Emil Părău împreună cu  administraţia publică locală.

Concursul de cai
Dimineaţă, are loc slujba religioasă la Schitul din Straja, iar începând cu ora 13, în staţiune va lua startul concursul de cai, un obicei la fel de vechi ca nedeia în sine şi la care gospodarii momârlani ies să se „fălească cu animalele de povară”, dar şi să le arate celor care urmăresc întrecerea, ce calităţi au caii lor. Tradiţia respectată cu sfinţenie cere ca animalele de tracţiune să fie supuse unor probe extrem de dificile, iar la final, flăcăul care reuşeşte să câştige competiţia va fi declarat „omul nedeii”. Evident, portul tradiţional este obligatoriu pentru concurenţi. După festivalul cailor, petrecerea continuă cu muzică populară, mititei şi bere. „Ca în fiecare an, sărbătoarea este una dintre cele mai importante din Lupeni. Este un mod de a promova zona turistică. Sperăm ca lumea să vină în număr mare, cu toate că e vorba de o zi din mijlocul săptămânii“, spune viceprimarul din Lupeni, Cornel Lungan.

Fetele care dau puteri plantelor
Potrivit legendei, Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, se prind în horă şi dau puteri deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune pentru vindecarea tuturor bolilor. Floarea numită, ca şi sărbătoarea, Sânziană sau Drăgaică este galbenă sau albă şi se spune că înfloreşte chiar în noaptea de 24 iunie, noapte în care, cred femeile bătrâne de la ţară, puterile plantelor devin miraculoase, ajutate puţin şi de descântece.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura