Simeria: lucrãrile la reţeaua de canalizare sunt în grafic
Modul de desfăşurare a lucrărilor la reţeaua de canalizare din Simeria îi nemulţumeşte pe locuitorii oraşului, iar sesizările adresate primăriei nu încetează să curgă. Zilnic, simerienii se plâng celor din administraţia locală din cauza prafului, a zgomotului şi mizeriei rezultate din activitatea utilajelor şi a muncitorilor. Faţă de situaţia dată, reprezentanţii primăriei nu au soluţii concrete, deoarece modernizarea reţelei de canalizare este în subordinea SC Apa Prod SA, care la rândul ei, a încredinţat contractul de prestări servicii unei firme private.
Investiţie pentru 5.000 de locuinţe
„Am întâmpinat probleme legate de modul în care decurg lucrările la reţeaua de canalizare din oraş, dar faţă de acum două – trei luni, lucrurile au început să se rezolve. Constructorii ne-au asigurat că vor încheia modernizarea reţelei de canalizare la termenul stabilit, mai exact, în noiembrie 2015. Periodic, ne prezintă un grafic pe care trebuie să-l respecte, dar de la care există şi abateri. Ultimele grafice nu ne-au fost transmise, motiv pentru care le-am cerut în scris celor de la SC Apa Prod SA să rezolve această problemă. Important este ca lucrările să fie de calitate şi să se încheie la timp, astfel încât să merite deranjul cetăţenilor oraşului Simeria. În urma acestor lucrări, reţeaua de canalizare, care este destul de veche, va fi înlocuită pe aproape 12 străzi din oraş. Va fi schimbată conducta principală şi colectorul principal, investiţie de care vor beneficia peste 5.000 de locuinţe. Investiţia este finanţată din bani europeni din exerciţiul bugetar pentru 2014 – 2020”, a afirmat Emil Rîşteiu (foto), primarul oraşului Simeria.