Termen în dosarul de corupţie de la Protecţia Copilului
În 23 iulie, la Tribunalul Hunedoara va avea termen dosarul în care Monica Georgescu (foto), directorul general suspendat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Hunedoara şi trei angajaţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei amintite, Ildiko Glăman, dosarul se află în Cameră Preliminară, iar şedinţa nu este publică. Este vorba de o fază premergătoare trimiterii dosarului în judecata de fond, în care judecătorul analizează şi în final decide dacă îl trimite în instanţă sau la Parchet pentru refacerea rechizitoriului. Reamintim că procurorii au anchetat modalitatea în care directorul general al DGASPC Hunedoara a ajuns în funcţie, existând suspiciuni de fraudare a concursului de promovare pe post. (N. Bumbac)