A furat din 23 de mașini
Un bărbat de 42 de ani din municipiul Hunedoara a căzut pe mâna oamenilor legii după ce a dat atacul la mai multe autoturisme.
În aproximativ o lună de zile, acesta a reușit să spargă nici mai mult, nici mai puțin de 23 de mașini, atât noaptea cât și în miezul zilei. Dacă nu avea norocul să găsească portierele descuiate, hoțul disloca geamul autoturismelor cu un cuțit și intra în interior. Așa a reușit să fure bani, radiocasetofoane, documente, truse cu unelte, oglinzi retrovizoare, parasolare, componente ale computerelor de bord, cauzând proprietarilor un prejudiciu de aproximativ 23.000 lei. În urma perchezițiilor făcute de polițiști în locuința bărbatului, aceștia au găsit o parte din bunurile furate, care urmează să fie restituite aparținătorilor.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a hunedoreanului și până atunci acesta rămâne în libertate.