Comunitate

Insemex Petroşani, parte activă într-un proiect internaţional de cercetare

04 gaman-insemexMagdalena Şerban

De curând, o delegaţie din partea INCD INSEMEX Petroşani a participat la o întâlnire de lucru ce a vizat stabilirea consorţiului ce urmează să dezvolte un proiect ce va fi depus în competiţia din acest an a Research Fund for Coal and Steel (RFCS). Aceasta s-a desfăşurat la Cracovia, în Polonia.
Întâlnirea a fost găzduită de Institutul pentru Mecanica Rocilor – PAN, aflat în coordonarea directă a Academiei de ştiinţe din Polonia, iar la dezbateri au mai participat reprezentanţi ai Colegiului Imperial din Londra, ai Institutului Central Minier – GIG Katowice din Polonia, ai Companiei Miniere JSW Polonia, reprezentanţi din partea Minei Velenje din Slovenia, precum şi specialişti cooptaţi din cadrul Universităţii de ştiinţe şi Tehnologii – AGH Cracovia, colaboratori extensivi ai Academiei de ştiinţe din Polonia. În urma discuţiilor, s-a stabilit ca frâiele noului program de cercetare să fie preluate de Institutul pentru Mecanica Rocilor – PAN, iar ca subiecte, s-au abordat posibilităţile de identificare a unor metode, tehnici şi sisteme menite să conducă la creşterea producţiei de cărbune, în condiţiile îmbunătăţirii nivelului de securitate şi sănătate a lucrătorilor.
„S-au punctat proiectele precedente, desfăşurate de către parteneri sau de către alte consorţii de cercetare în cadrul RFCS, printre acestea regăsindu-se inclusiv proiectul cu acronimul AVENTO – Instrumente Avansate pentru Controlul Ventilaţiei şi a Emisiilor de Metan, (2012 – 2015), în care Insemex a desfăşurat două ample activităţi de cercetare privind dezvoltarea unui sistem de închidere rapidă pentru lucrările miniere subterane, respectiv elaborarea unui sistem de suport a deciziilor pentru managementul post-incident. Deoarece termenul de depunere a propunerilor de proiecte în cadrul RFCS este 15 septembrie a.c, în perioada imediat următoare, partenerii angrenaţi vor elabora atât documentaţiile tehnice, cât şi cele administrative ce se impun a fi transmise spre evaluare, iar în cazul unui aviz favorabil, data de începere a noului proiect va fi 1 iulie 2016, activităţile dedicate desfăşurându-se pe o perioadă de trei ani”, a informat dr. ing. Artur Găman (foto), directorul general al INCD INSEMEX Petroşani.
De menţionat că instituţia din Valea Jiului este primul institut românesc inclus într-un proiect AVENTO. De asemenea, activitatea sa este recunoscută peste hotare, dovadă stând acreditările obţinute de la Comisia Europeană, dar şi contactele pe care unitatea le are cu ţări europene şi nu numai.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura