Politica si administratie

Poliţiştii locali deveni primesc norma de hranã

De două luni, poliţiştii locali de la Deva primesc norma de hrană aprobată de Guvernul României la începutul lunii mai printr-o ordonanţă de urgenţă.
Banii nu au fost disponibili la bugetul local imediat după aprobarea ordonanţei, pentru că finanţele pentru anul în curs au fost dezbătute înainte de hotărârea de Guvern şi nu s-a luat în calcul alocarea unei sume pentru acoperirea normei de hrană. De aceea, doar începând cu 1 iunie, poliţiştii locali au primit sporul promis.
„La Poliţia Locală a municipiului Deva sunt 68 de poliţişti şi 12 personal auxiliar. Până în 22 iulie, agenţii au primit 24 lei pe zi plus încă doi lei pentru cei care lucrează în ture, iar ceilalţi, 18 lei. Din 22 iulie a intervenit o modificare, tot prin hotărâre de Guvern, a valorii normei de hrană, care a implicat o creştere cu încă trei lei, astfel încât sumele au ajuns la 27 lei, respectiv 21 de lei. Acest spor se acordă doar pe zilele lucrate. Angajaţii nu au beneficiat până acum de această facilitate şi nu poate decât să fie binevenită“, a declarat Teodor Bălan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Deva. (O. Mihnea)

One thought on “Poliţiştii locali deveni primesc norma de hranã

  • Serios?! Pentru ce? Că nu-i vezi pe stradă, patrulând, ci doar plimbându-și șuncile în mașini! Probabil pentru deplasări în scop de corvoade pentru cucoanele din primărie, CJ, prefectură.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura