Lovită mortal de un tren în gara Petroșani
Trupul neînsuflețit al unei femei a fost găsit vineri dimineață între liniile de cale ferată din gara de trenuri Petroșani. Cadavrul a fost observat de mecanicul unei locomotive care a alertat autoritățile.
La fața locului s-a deplasat o ambulanță și un echipaj de polițiști. ”Persoana decedată care a fost găsită astăzi la ora 06.30 lângă linia de cale ferată Livezeni – Petroșani a fost identificată. Este vorba de o femeiie de 57 de ani din Petroșani, care a fost lovită de tren. Nu se știe deocamdată dacă a fost o sinucidere sau un accident. Polițiștii efectuează în acest moment cercetări pentru a stabili condițiile în cares-a produs decesul”, a afirmat subcomisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Din primele estimări decesul s-ar fi produs în jurul orei 05.30, oamenii legi urmând să stabilească cu exactitate de către care garnitură de tren a fost lovită femeia. (Natalia Bumbac)