L-a furat pe şoferul de autobuz
Şoferul unui autocar care venea de la Vâlcea a fost furat de bani în autogara din Haţeg. Autoarea este o minoră de 16 ani din Uricani, care călătorea în autocar.
Totul s-a întâmplat în plină zi, după ce şoferul a oprit în autogara din Haţeg pentru câteva minute. Greşeala lui a fost aceea că la plecare, nu a încuiat uşile autocarului. Profitând de situaţie, o tânără din autovehicul a pus subtil mâna pe o mapă aflată pe bord, s-a dat jos din autocar şi a luat-o la pas, să se facă nevăzută. În interiorul acesteia erau 1.100 lei şi mai multe documente. Când şi-a dat seama că mapa a dispărut, şoferul a sunat imediat la 112, iar poliţiştii au reuşit să o prindă pe hoaţă într-o livadă situată la aproximativ 800 de metri de autogară. Mapa găsită asupra ei mai conţinea doar 906 lei şi toate actele. Pe numele minorei de numai 16 ani din Uricani a fost deschis un dosar penal pentru furt calificat.