Ansamblul „Drăgan Muntean“, repetiţii pentru Ţebea
Pentru a asigura momente artistice de excepţie la Ţebea, aşa cum reuşeşte de fiecare dată, orchestra Ansamblului folcloric profesionist al judeţului a început încă de acum pregătirile. Ieri a fost prima zi în care toţi s-au strâns pe scena Teatrului din Deva, unde, sub îndrumarea atentă a dirijorului, au stabilit repertoriul pentru spectacolul ce va avea loc la mijlocul lunii septembrie.
„Orchestra Ansamblului Profesionist «Drăgan Muntean» a început repetiţiile pentru Serbările Naţionale de la Ţebea, care vor avea loc în 13 septembrie. Repetăm cântecele interpreţilor consacraţi care vor urca pe scenă, Sava Negrean Brudaşcu, Veta Biriş, Ionuţ Fulea, Mariana Anghel, Mariana Deac şi mulţi alţii. Ne bucurăm de colaborarea pe care o avem şi în acest an cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara. Vreau să mulţumesc Consiliului Judeţean Hunedoara, în mod special preşedintelui Adrian David, pentru sprijinul pe care îl oferă la realizarea acestui eveniment şi pentru că păstrează vie tradiţia, istoria şi obiceiurile acestui neam. De această dată, nu pregătim nimic în premieră, este vorba doar despre cântece istorice, patriotice, deoarece la Ţebea se adună oamenii cu sufletul pentru a trăi şi a simţi româneşte alături de toţi invitaţii la acest spectacol“, a declarat Cristian Fodor, managerul Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean“.