Escrocii cu metoda „Accidentul“ mai stau la răcoare
Constantin Craioveanu, din judeţul Ilfov şi Costel Merţan, din judeţul Dâmboviţa, acuzaţi de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune după ce au păcălit un devean prin metoda „Accidentul“, rămân după gratii. Magistraţii de la Judecătoria Deva au decis ieri să le menţină măsura arestului preventiv, aceştia fiind încarceraţi la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei municipiului Deva. Bărbaţii au reuşit să ia 14.000 lei de la un devean, după ce i-au spus că fiica lui a omorât cu maşina un minor. Escrocii nu s-au bucurat prea mult de ei, pentru că au fost prinşi de poliţişti la scurt timp, pe raza municipiului Deva. (O. Mihnea)