Fără victorie, dar mulţumit de jucători
Sorin Ghiţan, antrenorul echipei de fotbal CSM Jiul Petroşani, spune că este mulţumit de evoluţia formaţiei, chiar dacă după şapte etape alb-negrii nu au înregistrat nici o victorie, având o remiză şi şase eşecuri. „Jucăm cu copii cu vârste între 15 şi 18 ani, doar portarul are 27 de ani. Eu sunt mulţumit de jucătorii care evoluează din ce în ce mai bine. Nu pot să le cer mai mult unor jucători care joacă doar din plăcere şi nu pentru bani. Obiectivul nostru se îndreaptă şi în acest an spre juniorii din campionatul judeţean unde ţintim primul loc la fel ca şi în sezonul trecut”, a declarat tehnicianul Jiului.