Puiul de tigru de la Hunedoara a murit
Puiul de tigru care a venit pe lume la Grădina Zoologică din Hunedoara a murit la sfârşitul săptămânii trecute. Cu toate eforturile celor din jur, trupul lui firav nu a rezistat mai mult de două săptămâni.
„Atât noi, cât şi medicul veterinar, am făcut tot posibilul să îl menţinem în viaţă, dar a fost foarte greu. În ultimele zile, chiar începuse să mănânce mai bine şi să fie mai vioi, nu îmi explic ce s-a întâmplat. Oricum, medicul a spus de la bun început că nu are şanse să supravieţuiască, dar noi nu am renunţat şi l-am îngrijit cu rândul. Mama lui nu l-a vrut, l-a părăsit după ce l-a fătat şi nici nu a apucat să îl hrănească astfel încât să îşi formeze anticorpi. Ne pare foarte rău, dar din câte am observat, cred că tigrii Dorinel şi Elsa se pregătesc pentru alţi pui şi sperăm că totul va fi bine“, a declarat Aurel Bold, directorul Grădinii Zoologice de la Hunedoara.
În mod normal, o femelă de tigru fată trei pui, în acest caz a fătat doar unul şi a fost foarte mic. Din acest motiv, puiul a fost ţinut la incubator şi a primit medicaţia necesară ca să prindă putere. Din nefericire, nu a reuşit să supravieţuiască. Acum, conducerea grădinii aşteaptă venirea pe lume nu doar a altor micuţi tigri, ci şi a unor mici lei.