Turişti rătăciţi în Parâng
Un grup de 40 de turişti care s-au rătăcit luni după ce au plecat din Staţiunea Parâng spre Vârful Cârja au fost salvaţi de echipele Salvamont Petroşani şi Jandarmeriei Montane, la capătul unei acţiuni dificile desfăşurată pe un viscol puternic.
Turiştii au anunţat la numărul 112 că s-au pierdut pe drumul spre cabană, iar în ajutorul lor au plecat salvamontiştii şi jandarmii montani, grupul fiind găsit după aproximativ o oră şi jumătate.
„Grupul a fost găsit pe traseu şi a fost adus cu bine în Staţiunea Parâng la punctul Salvamont. Două tinere au făcut o uşoară hipotermie, iar unii dintre membrii grupului, uşoare atacuri de panică“, a declarat Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara.
Grupul era format din studenţi din Cluj, iar în opinia salvamontiştilor, aceştia au fost insuficient pregătiţi de către ghidul care i-a însoţit. „Au plecat spre Vârful Cârja la ora 6:00 dimineaţa, pe o vreme urâtă şi n-au anunţat Salvamontul. Dacă s-ar fi informat, salvamontiştii le-ar fi spus să rămână la cabană, pentru că prognoza le era defavorabilă. Ghidul nu a luat în calcul vremea urâtă şi nici faptul că în această perioadă a anului nu se parcurg traseele de creastă“, a explicat Bodean. În opinia acestuia, grupul nu era pregătit pentru trasee de munte.
În Staţiunea Parâng, unde stratul de zăpadă depăşeşte 30 de centimetri, s-au aflat mai mulţi turişti, veniţi să profite de minivacanţa de 1 Decembrie. (M.Crivăţ)
Ziua Nationala a Romaniei este o sarbatoare a romanilor de pretutindeni. Ii doresc tarii noastre sa se bucure de prosperitate, cetatenii sa fie sanatosi, sa ne continuam cu incredere si rigurozitate drumul european. La Multi Ani Romania ! La Multi Ani Romani !
Au inceput retarzii sa mearga pe munte…fara sa se uite in calendar inainte sa vada ce anotimp este !… Interesant este ca ei imediat sunt salvati… Toate „serviciile” de urgenta pleaca sa salveze retarzii inzapeziti pe munti dar daca mergi cu un copil bolnav la urgenta…stai acolo pe hol pana moare..nu vine nici dracu sa te salveze !