Actualitate

Arestat pentru trafic de droguri

03 gratiiMaximilian Gânju

Un tânăr din Petroşani a fost arestat pentru trafic de droguri şi este acuzat că făcea parte dintr-o reţea care acţiona pe raza mai multor judeţe. Bărbatul a mai avut probleme cu legea, el fiind obligat în trecut să muncească în folosul comunităţii.
Acţiunea de destructurare a grupării de traficanţi a fost efectuată de procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj. Aceştia au efectuat 20 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Gorj, Mehedinţi, Hunedoara şi a municipiului Bucureşti, iar în urma descinderilor, 16 persoane au fost reţinute şi duse la audieri. Gruparea se ocupa cu traficul şi comercializare de droguri cu precădere pe raza municipiului Tg. Jiu, iar clienţi erau elevi de liceu.
„În perioada 2014-2015, la nivelul judeţelor Gorj, Timiş, Hunedoara, Mehedinţi şi a municipiului Bucureşti s-a constituit un grup infracţional organizat care a avut ca preocupare procurarea de droguri de risc şi produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, de la diferiţi dealeri, pe care ulterior le comercializau pe raza municipiului Tg-Jiu  mai multor consumatori, majoritatea dintre aceştia fiind elevi în cadrul Colegiului Naţional «Tudor Vladimirescu», se precizează într-un comunicat al DIICOT.
Tânărul de 22 de ani, din Petroşani, Alexandru Ilaşcu, acuzat că făcea parte din grupare, a mai avut probleme cu legea şi a fost obligat anul trecut să execute 16 ore de muncă în folosul comunităţii. După ce a fost reţinut, el a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare, judecătorul admiţând propunerea procurorului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura