CARP Speranţa Hunedoara organizează Revelionul Pensionarilor
Peste 170 de membri ai CARP Speranţa vor petrece Revelionul Pensionarilor la sala de evenimente „Transilvania“ din municipiul Hunedoara. Locurile sunt deja ocupate, iar meniul şi muzica pe care conducerea instituţiei le vor pune la dispoziţia invitaţilor sunt cât se poate de însemnate.
„S-au înscris 178 de persoane pentru Revelion. Ne-am gândit să pregătim un meniu cât mai diversificat, pentru ca toată lumea să fie mulţumită. Vor avea un platou cu gustări constând în mezeluri tradiţionale, gulaş de vită, şalău, friptură de curcan, tort, sucuri, vin, bere, şampanie, cafea şi ţuică. Şi Liga Pensionarilor organizează Revelionul 2016, dar în altă locaţie, aici fiind 250 de locuri puse la dispoziţie. Primăria municipiului Hunedoara contribuie cu cotă-parte în cazul ambelor acţiuni. Am participat la şedinţa de consiliu local, motivând necesitatea asigurării socializării pensionarilor, şi nu a marginalizării lor. Cred că şi ei au dreptul să-şi traiască frumos anii bătrâneţii, atâţia câţi au mai rămas”, a spus Ovidiu Morariu, preşedintele CARP „Speranţa” Hunedoara. În ce priveşte alte manifestări ce vor avea loc în luna curentă, printre ele se numără o excursie la Salinele Turda şi un concert de colinde cu corul Doina, la Catedrala Ortodoxă, biserica „Tuturor Sfinţilor“ şi biserica greco-catolică „Sfânta Treime“ din municipiu. (M.Şerban)