S-a inaugurat Centrul de informare turistică de la Hunedoara
Oana Mihnea
Ieri, la Hunedoara, a avut loc inaugurarea noului Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică, proiect finanţat din fonduri europene.
Clădirea este amplasată în zona fostei cantine a Combinatului Siderurgic Hunedoara şi a fost realizată cu scopul de a contribui la dezvoltarea economică şi turistică a municipiului, dar şi la crearea unor noi locuri de muncă. Valoarea totală a proiectului este de 506.195,72 lei, din care 462.055,93 lei sunt nerambursabili, de la UE, şi 44.139,79 lei contribuţia de la bugetul local. Lucrările la construirea centrului turistic au început în vara acestui an şi au fost finalizate la termen, înainte de finele anului. Centrul este dotat cu toate echipamentele necesare desfăşurării activităţii, urmând ca numărul turiştilor şi gradul de informare a acestora să crească cu 25 la sută.
Cu acesti bani se puteau ridica cinci case .La Hunedoara conduce saracia ,e greu sa credem ca va deveni o zona turistica si va castiga cetatenii din 2asta prin reducerea de taxe .O mare hotie sa facut si in acest caz.