Categories: EvenimentFlash

A ajuns cu TIR-ul în grădina unui localnic

Maximilian Gânju

Şoferul unui autotren a fost implicat într-un accident rutier, la ieşire din comuna Baru Mare, după ce a derapat şi a ajuns cu mastodontul în curtea unui localnic.
Echipele de descarcerare şi prim ajutor din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani au fost alertate că pe DN 66, în zona comunei Baru Mare, a avut loc un grav accident de circulaţie în care a fost implicat un autotren de transport marfă, iar salvatorii s-au gândit la ce este mai rău. Din fericire, ajunşi la faţa locului, aceştia au constatat că nimeni nu a fost grav rănit. Potrivit anchetatorilor, şoferul autocamionului de marfă venea dinspre Petroşani şi din cauza vitezei, în coborâre n-a mai reuşit să se înscrie într-o curbă uşoară, a derapat şi după ce a intrat pe contrasens şi a lovit un cap de pod, cabina mastodontului a ajuns în grădina unui localnic. Şoferul le-a spus poliţiştilor şi pompierilor că a derapat din cauza unei pete de ulei şi motorină de pe asfalt.
„N-am avut viteză şi am intrat în derapaj din cauza motorinei de pe asfalt. Dacă aveam viteză mare, acum nu mai eram în viaţă”, a spus şoferul. Acesta n-a putut să explice cum de a străbătut trei benzi de circulaţie până să ajungă în râpă, dacă nu avea viteză. Afirmaţia lui cum că pe carosabil erau pete de combustibil şi ulei este adevărată, iar pompierii şi drumarii au intervenit la curăţarea drumului pentru a nu se produce şi alte accidente. Norocul a făcut ca în momentul în care TIR-ul a intrat în derapaj, să nu surprindă o altă maşină pe sensul de urcare spre Petroşani, altfel, accidentul rutier se putea transforma într-o adevărată tragedie. Pentru că nu a fost nimeni rănit, şoferul a scăpat de dosar penal, însă va trebui să suporte costurile cu reparaţiile la autotren.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago