După ce viceprimăriţa aleasă a câştigat un post de senator, consilierii din municipiul Petroşani au trebuit să desemneze un nou viceprimar. Ceea ce au şi făcut, în această funcţie fiind aleasă tot o femeie, de data aceasta de la Pro România. Mariana Ghioc (foto) este aşadar noul viceprimar al municipiului Petroşani. Reamintim că Lucica Muntean, fostul viceprimar, a fost aleasă senator PNL în decembrie 2020.
Totodată, reamintim că Mariana Ghioc era pe punctual să fie exclusă din Consiliul Local Petroşani, după ce anul trecut a votat alături de PNL pentru ca Lucica Muntean să fie viceprimarul municipiului. Atunci, Dacian Ciodaru, care a candidat pentru funcţia de senator Pro România, declara că Mariana Ghioc va pierde sprijinul politic.”Nu a fost aleasă pe persoană fizică, ci din poziţia de reprezentant al unui partid politic. Mariana Ghioc nu a fost un membru de rând, ci a fost preşedintele pe Petroşani. Neasumându-şi decizia luată este normal să nu mai fie reprezentantul nostru. Îi retragem sprijinul politic. E normal şi logic”, a declarat în noiembrie anul trecut Ciodaru. Dar, CIodaru a pierdut alegerile şi nu a mai putut împiedica ascensiunea Marianei Ghioc, care, iată, a ajuns viceprimarul municipiului.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…