A ales să-și ia viața
Un angajat al Termocentralei Mintia, Mihai, de 52 ani, și-a luat viața, în urmă cu câteva zile. El s-a spânzurat în curtea casei mamei sale, unde locuia de ceva timp, la Bretea Mureșană.
Bărbatul urma să fie disponibilizat, ca și ceilalți angajați ai Termocentralei Mintia, să beneficieze de 10.000 de euro și șomaj timp de doi ani.
Colegii spun că Mihai nu era în apele lui în ultima vreme. Se despărțise de femeia cu care a avut două fete, s-a mutat la mama lui, iar acum a venit problema cu disponibilizarea. Ieri, el a fost înmormântat.
Reamintim că de astăzi, 1.500 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara sunt disponibilizaţi. (A.Năstase)