Actualitate

A apărut un nou mod de înșelătorie: Poliția Română avertizează că nu deţine roboţi telefonici care solicită date sau apăsarea Tastei 1 pentru a intra în legătură cu un agent

Poliţia Română a transmis un aver­tis­ment în care atrage atenţia că instituţia nu deţine roboţi telefonici, care solicită date sau apăsarea „ Tastei 1” pentru a intra în legătură cu un agent. „<<Hello, we are from the Romanian Police>>, dacă un apel telefonic începe cu fraza de mai sus, vă anunţăm că, din acel moment, vă pierdeţi timpul sau, cine ştie, posibil şi ceva bani la sfârşit”, a transmis Poliţia Română, într-un mesaj pe pagina oficială de Facebook.

Tranzacții frauduloase
Informaţii de identificare personală: numele, prenumele, C.N.P., adresa, nu­mărul de telefon, data naşterii şi alte detalii personale. Aceste informaţii pot fi utilizate pentru „a fura” identitatea sau pentru a accesa alte conturi sau ser­vicii. Informaţii privind conturile bancare şi alte date financiare: prin intermediul vishingului, atacatorii pot obţine numerele de cont bancar, numerele de card de credit, informaţiile de autentificare la serviciile bancare online şi alte detalii legate de conturile şi tranzacţiile financiare ale victimei, informaţii care pot fi utilizate pentru a efectua tranzacţii frauduloase sau pen­tru a accesa ilegal fondurile per­soa­ne­lor vătămate. Poliţia Română atrage atenţia asupra fraudelor prin apeluri tele­fonice, în cadrul cărora victimele sunt determinate să transmită ataca­torilor date personale, bancare sau de autentificare, pe care autorii le utilizea­ză în scopul comiterii altor fapte de natură penală. Vishingul (voice phi­shing) este o metodă de înşelăciune prin care autorii apelează şi poartă convorbiri telefonice cu persoanele vătămate şi pre­tind a fi reprezentanţi ai unor enti­tăţi private. Prin utilizarea unor tactici ingenioase de manipulare, ei obţin date personale sau informaţii financiare de la persoanele vătămate. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura