Nicolle Ebner
Un tânăr hunedorean intenţionează să dea în judecată subfiliala din municipiul Hunedoara a Camerei de Comerţ şi Industrie România-Cehia, pentru nerespectarea unui contract privind intermedierea unui loc de muncă.
Vino mâine!
Sebastian R.C., are 29 de ani şi peste puţin timp îi expiră perioada de şomaj. Pentru că nu s-a ferit niciodată de muncă, tânărul a început să-şi caute, din timp, noi oportunităţi de angajare. Aşa a ajuns la subfiliala CCI România-Cehia, atras de oferta de intermedieri de locuri de muncă, în Germania, Italia, Bulgaria. „Am vrut în Germania, la demolări, dar mi s-a spus că nu mai au acea ofertă, aşa că am optat pentru una mai viabilă, la o fabrică de conserve, pentru o perioadă de şase luni, cu un salariu orientativ de 800-1.200 euro, începând cu data de 20 iunie 2010. Pe 17 mai, am achitat taxa de înscriere de 40 de lei, după care mi-au mai cerut 350 euro, pentru intermedierea locului de muncă. Conform contractului încheiat, plecarea spre Germania era programată în data de 15 iunie, dar nu m-a mai sunat nimeni. În 21 iunie, când de fapt trebuia să fiu la muncă în fabrica de conserve din Germania, m-am dus la cei de la instituţie şi le-am cerut să-mi dea banii înapoi. Au spus că nu au bani, dar şi-au luat angajamentul că, în termen de 30 de zile, voi intra în posesia celor 350 de euro. Termenul limită a trecut de mult, şi tot nu vor să-mi returneze banii plătiţi pentru servicii de care nu am avut parte”, a declarat, Sebastian R.C., pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Dosar penal pentru înşelăciune
În cele din urmă, tânărul hunedorean a început să bătătorească drumul instituţiilor abilitate în astfel de cazuri. De la OPC, a primit răspuns că este îndreptăţit să-şi primească banii înapoi, iar Poliţia Hunedoara confirmă faptul că s-a deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, ancheta fiind în derulare. Considerând că atitudinea celor de la CCI RO-CH-subfiliala Hunedoara aduce atingere demnităţii umane, tratându-l ca şi cum n-ar exista sau n-ar avea nici un drept în propria ţară, tânărul vrea să dea în judecată societatea.
Sfătuit să facă memoriu la sediul central
Reprezentanţii firmei „mamă” de la Bucureşti spun clar că tânărului trebuie să i se restituie banii (măcar o diferenţă), însă subfiliala de la Hunedoara are personalitate juridică distinctă-buget, conducere, contabilitate proprie. Prin urmare, ca să se poată interveni de la centru, este nevoie de un act de sesizare, iar reprezentantul CCI RO-CH de la Bucureşti îi recomandă tânărului hunedorean să facă un memoriu, către preşedintele Emil Duma, pe care să-l trimită pe fax, sau poştal.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…