Hunedoreanul în vârstă de 38 de ani, condamnat în urmă cu circa patru ani pentru conducere sub influența alcoolului, a recidivat și a ajuns după gratii. Pentru a scăpa de pușcărie, individul din Orăștie și-a făcut o strategie prin care să convingă instanța că nu mai are discernământ, dar n-a ținut.
Boală
Bărbatul a fost prins conducând pe drumurile publice, în condițiile în care testat cu dispozitivul „Drager” a indicat o valoare de 0,78 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Șoferul le-a spus lucrătorilor de poliție că permisul de conducere i-a fost anulat în cursul anului 2020 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Judecătoria Orăștie l-a condamnat la 3 ani şi 2 luni închisoare cu executare, dar acesta a făcut apel. Le-a spus magistraților din Alba Iulia că este evident că în cazul său nu se poate vorbi despre un simplu consum de alcool, ci despre o boală care îl face să nu conştientizeze acţiunile sale.
Nu poate fi declarat iresponsabil
„Potrivit Scrisorii medicale, inculpatul prezintă diagnosticul de tulburare mixtă de personalitate, tulburări mentale și de comportament din cauza consumului de alcool, tulburare anxioasă și depresivă mixtă. De asemenea, fișa UPU întocmită cu ocazia prezentării inculpatului la Unitatea primiri urgențe din cadrul Spitalului municipal Orăștie și adeverințele medicale eliberate de către Spitalul de psihiatrie Zam, atestă la rândul lor că acesta prezintă tulburări mentale și de comportament pe fond etanolic. Cu toate acestea, se impune cu precădere a fi subliniată împrejurarea că afecțiunile provocate de adicția inculpatului pentru substanțele etilice nu atrag automat starea de iresponsabilitate și nu justifică în mod rezonabil concluzia că acesta nu avea capacitatea de reprezentare critică asupra consecințelor faptelor sale. Mai mult decât atât, la dosarul cauzei nu există elemente/date concludente și suficiente de natură a genera o minimă îndoială asupra discernământului inculpatului în momentul săvârșirii infracțiunii”, au concluzionat magistrații Curții de Apel Alba Iulia. Instanța i-a respins apelul ca nefondat și l-a trimis pe hunedorean după gratii. (M. Gânju).
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…