Categories: Sport

A devenit lideră înainte de meciul adevărului

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Devatrans au ajuns la victoria cu numărul opt din tot atâtea meciuri disputate în campionat şi au urcat pe locul întâi în ierarhia Diviziei A, seria B. Formaţia antrenată de Adrian Palko s-a impus cu scorul de 36-17 (20-6) în faţa echipei CS Universitatea de Vest Timişoara, sâmbătă, acasă, şi a devansat-o pe CSM Bistriţa, care a avut etapă liberă. Cele două principale pretendente la promovare se vor afla faţă în faţă într-un meci al adevărului la finalul săptămânii, la Bistriţa.

Egale la puncte, mai bune la golaveraj
Partida de la Haţeg contra studentelor din Timişoara a fost controlată autoritar de trupa finanţată de Marian Muntean. Super-concentrate în prima repriză, handbalistele de la Cetate au făcut un joc excelent în apărare, primind doar şase, şi au marcat 20 de goluri, semn că şi în atac acţiunile se leagă frumos. Gradul de atenţie al echipei din Deva a scăzut după pauză, dar chiar şi aşa Cetate a triumfat fără nici un fel de emoţii, la o diferenţă de 19 goluri, 36-17. Cu această a opta victorie, Cetate Devatrans a egalat-o la puncte pe CSM Bistriţa, care a avut etapă liberă, dar a trecut pe primul loc al clasamentului graţie unui golaveraj superior. Cele două formaţii au acelaşi număr de partide disputate, opt, întrucât CSM a stat în această rundă a noua, iar Cetate mai are o restanţă de disputat, cu Naţional Braşov. Marian Muntean, preşedintele grupării devene, e numai pe jumătate mulţumit de echipa sa. „S-a jucat aşa cum îmi doresc eu, la concentrare maximă, numai în prima repriză, când echipa a primit numai şase goluri. După pauză, fetele au redus viteza, deoarece au simţit că o să câştige la diferenţă mare chiar dacă nu o să forţeze. Sper ca în viitor, echipa să ducă un meci la intensitate maximă de la un capăt la altul, deoarece acum golaverajul ne-a adus pe primul loc”, a comentat Marian Muntean.

Important, dar nu decisiv
Oficialul grupării din Deva este încrezător înaintea întâlnirii cu CSM Bistriţa care va avea loc sâmbătă, în cadrul etapei a X-a. Marian Muntean consideră că echipa sa poate câştiga în condiţiile unui arbitraj corect, dar crede că meciul nu este unul decisiv. „Din ce am văzut până acum, actualul sezon va fi o luptă în doi, între Cetate şi CSM Bistriţa. Eu le-am spus jucătoarelor mele că meciul de la Bistriţa este adevăratul test pentru ele şi că vor avea în faţă o echipă cu pretenţii şi cu un buget important. Va fi un meci greu, deoarece CSM Bistriţa va fi viitoarea echipă satelit a celor de la HCM Baia Mare şi se bucură de sprijinul acestei puternice grupări. Chiar şi aşa, dacă vom avea parte de un arbitraj corect, echipa noastră poate obţine un rezultat favorabil. În plus, faptul că jucăm în deplasare face ca meciul să nu fie decisiv, întrucât va exista şi o partidă revanşă în retur”, a spus Muntean.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago