Categories: Actualitate

A fost aprobată demisia prefectului Vasilescu

Sorina Popa

Ieri, premierul Dacian Cioloş a decis schimbarea prefecţilor din judeţele Hunedoara, Giurgiu, Vâlcea şi Vrancea şi a doi suprefecţi din judeţele Bacău şi Sălaj. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, au fost numiţi noi prefecţi în judeţul Giurgiu – Zorinel Niculcea, în judeţul Vâlcea – Radu Renga şi în judeţul Vrancea – Ionel Hornea. Deocamdată, pentru judeţul nostru nu a fost numit un alt prefect.
Cel mai probabil, astăzi, hotărârea prin care a fost schimbat din funcţie prefectul Sorin Vasilescu (foto) va apărea în Monitorul Oficial, iar din acel moment, el nu va mai îndeplini funcţia respectivă. „Voi avea o discuţie şi mă voi hotărî ce voi face pe viitor, dacă revin în politică sau nu”, a declarat Sorin Vasilescu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Astăzi, la Teatrul de Artă Deva va avea loc lansarea candidaţilor PSD la alegerile locale din 5 iunie. Aşadar, vom vedea dacă Vasilescu se va afla printre candidaţi. Până la numirea unui nou prefect, instituţia va fi condusă de subprefectul Fabius Kiszely. Reamintim că Sorin Vasilescu a cerut în urmă cu câteva zile să-i înceteze detaşarea pe postul de prefect al judeţului. El a fost numit în această funcţie în data de 20 iunie 2012.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

11 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

11 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

11 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

11 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

11 ore ago