Categories: Info IT

A fost lansat iOS 7.1

Sebastian Mezei

În luna septembrie a anului trecut, compania Apple a lansat versiunea cu numărul 7.0 a sistemului de operare pentru dispozitive mobile, până de curând, fiind lansate doar câteva corecturi minore a acestui sistem de operare. Zilele acestea, a fost lansată versiunea 7.1, care vine cu îmbunătăţiri în privinţa performanţei, a stabilităţii şi o interfaţă schimbată.
Cea mai importantă îmbunătăţire se poate observa pe terminalele mai vechi, unde performanţele erau scăzute, versiunea actuală înlăturând toate problemele întâmpinate cu privire la întărzieri în afişarea imaginilor, a animaţiilor lente sau comenzi multitouch sacadate.
Au fost efectuate inclusiv o serie de modificări în afişarea unor zone cu probleme, cum ar fi anumite butoane ale tastaturii sau din galeria foto, modificarea butoanelor rectangulare cu unele rotunde şi modificări ale calendarului care a preluat inclusiv sărbătorile naţionale locale.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago