A furat un generator electric
Un hunedorean este cercetat penal după ce a pus ochii pe generatorul unui arădean şi l-a furat. Prejudiciul estimat la 1.200 de lei a fost recuperat, însă hoţul n-a scăpat de răspundere.
”Poliţiştii oraşului Sebiş au identificat un bărbat, bănuit de furt dintr-o anexă gospodărească. În urma investigaţiilor efectuate, s-a concluzionat că bărbatul de 41 de ani, din judeţul Hunedoara, la data de 29 ianuarie a.c., a sustras un generator electric din incinta unei anexe gospodăreşti de pe raza localităţii Sebiş”, spun poliţiştii. Acesta este cercetat penal pentru furt şi riscă să ajungă în închisoare. (M. Gânju)