A început ancheta în cazul investiţiei de la Cimpa

Procurorii şi poliţiştii au cerut operatorului de apă şi canal din Valea Jiului, detalii, printr-o adresă, privind o investiţie efectuată de Primăria Petrila. Faţă de aceeaşi investiţie, Corpul de Control al premierului a sesizat organele de urmărire penală, după ce a descoperit nereguli grave.
Specialiştilor SC Apa Serv Valea Jiului SA li s-a cerut mai multe date privind nefuncţionarea Staţiei de Epurare a Apelor Menajere Cimpa-Petrila, investiţie realizată din fonduri guvernamentale. Datele sunt de ordin tehnic, iar potrivit unor surse, anchetatorii vor să afle cum s-a ajuns în situaţia ca Primăria Petrila, instituţia care a atras finanţarea şi derulat proiectul, să plătească în plus constructorului peste 1,5 milioane faţă de suma stabilită la semnarea contractului pentru derularea lucrării. „Se cer lămuriri privind motivele tehnice care au făcut ca staţia să nu funcţioneze, deşi lucrarea a fost terminată de multă vreme. Staţia este în perioada de garanţie şi firma care a câştigat contractul de construcţie lucrează pentru a o pune în funcţiune, însă cei care au cerut explicaţii, vor să vadă de ce nu a funcţionat până acum”, au precizat sursele noastre.
Contactat, primarul localităţii Petrila, Ilie Păducel (foto), a declarat că nu ştie de explicaţiile cerute operatorului de apă de către poliţişti. „Nouă nu ni s-au cerut documente, se poate ca şi la Apa Serv, nu ştiu”, a spus edilul din Petrila. Proiectul „Canalizarea apelor menajere Cimpa” a costat aproape 5,2 milioane de lei, iar inspectorii de la Corpul de Control al premierului au constatat mai multe nereguli în derularea lui. Cel mai important aspect a fost că la data efectuării controlului, obiectivul nu era funcţional, însă primarul Ilie Păducel a declarat că afirmaţia inspectorilor nu se bazează pe realitate.
Pe de altă parte, în cadrul acţiunii de control au mai fost descoperite şi alte deficienţe cum ar fi lipsa certificatului de urbanism privind amplasamentul final al staţiei de epurare ori a acordului de mediu sau a avizului de la Apele Române. În plus, Primăria Petrila a finanţat ilegal lucrarea cu suma suplimentară de 1.499.698,60 lei, au mai arătat inspectorii care au sesizat organele de urmărire penală. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago