Categories: Comunitate

A început deshumarea morţilor din cimitirul care bloca autostrada

Oana Mihnea

Ieri, la Brănişca a început procesul de deshumare a morţilor din cimitirul neautorizat, care se află în calea tronsonului de autostradă Deva-Lugoj. Lucrările la autostradă au fost blocate în această zonă, de aceea s-a aprobat mutarea osemintelor celor înmormântaţi aici într-un alt cimitir, care este autorizat.

„Am început procesul de deshumare a celor aproximativ 300 de persoane care au fost înmormântate aici, începând cu anul 1985. Acestea proveneau din Centrul de îngrijire şi asistenţă de la Brănişca şi nu au avut rude în viaţă la momentul decesului. De aceea, se încearcă identificarea osemintelor, acolo unde este posibil, iar apoi se aşază în cutii numerotate, pentru a putea fi transportate mai uşor şi pentru a avea o evidenţă. Atât rămăşiţele celor identificaţi, cât şi a celorlalţi, vor fi mutate în noul cimitir şi vor fi aşezate în gropi individuale. Se lucrează cu toată decenţa, nu este vorba despre profanare de morminte. Este prima dată când executăm o lucrare de acest fel şi, din câte ştiu eu, este o premieră şi la nivel naţional“, a declarat doctorul Dan Mărculescu, şeful Serviciului Judeţean de medicină legală.
Procesul de deshumare va dura în jur de 10 zile, până la finalizarea lucrărilor. În privinţa cimitirului nou, primarul comunei Brănişca, Teodor Lazăr, a  precizat că toate osemintele deshumate vor fi mutate în alt cimitir, care este autorizat şi vor fi aşezate în sicrie mai mici, fiecare într-un loc bine stabilit. „Episcopia a autorizat deshumarea cu condiţia să fie făcute gropi individuale în noul cimitir. După ce se finalizează strămutarea, un preot va face o slujbă de pomenire pentru toţi cei trecuţi în nefiinţă. În urma anunţurilor făcute, nici un cetăţean nu a venit la primărie pentru a ne declara că printre cei decedaţi se află vreo rudă sau un cunoscut. Prin urmare, am decis că lucrările pot să înceapă“, a declarat primarul comunei Brănişca.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago