Categories: Actualitate

A început judecata în dosarul adolescentului acuzat de violarea unei fetiţe

       Adolescentul de 16 ani, din Băiţa, Petru Ioan D., a violat o copilă de opt ani, din comună, ademenind-o într-un loc retras.
A atacat-o cu atâta sălbăticie încât fetiţa a ajuns de urgenţă la spital, cu hemoragie şi suspiciune de ruptură de vagin. Tragedia a avut loc la finele lunii martie, iar copila se juca la un loc de joacă special amenajat, împreună cu alţi copii. Agresorul este vecin cu fata şi a dus-o în apropiere unde a batjocorit-o. Băiatul provine dintr-o familie dezorganizată şi a mai avut probleme, fiind suspectat de o serie de furturi minore. A fost arestat preventiv pentru infracţiunea de viol şi trimis în judecată. Primul termen în dosar a avut loc ieri la Judecătoria Deva. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, ieri, în şedinţa de judecată, care se desfăşoară cu uşile închise, adolescentului i-a fost citit rechizitoriul procurorilor, el pledând vinovat la toate acuzaţiile care i se aduc. Recunoaşterea vinovăţiei înseamnă, printre altele, reducerea pedepsei cu o treime. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago