Natalia Bumbac
Ieri, la Tribunalul Hunedoara, a avut loc primul termen de judecată pe fond a procesului în care Ludovic Vereş, medic primar radiolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, este acuzat de luare de mită. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, Ildiko Glăman, inculpatul a solicitat apărător, fiind stabilit un nou termen de judecată pentru 14 septembrie.
Pretindea „taxe oficiale”, fără chitanţă
Dosarul în care medicul Ludovic Vereş este acuzat de anchetatori că ar fi luat şpagă de la persoanele care voiau să participe la examenul organizat de MAI pentru recrutarea unor agenţi de poliţie din sursă externă, a fost trimis în instanţă în luna mai 2017. În comunicatul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) de la acea dată se arăta că „la Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Hunedoara a fost înregistrat în aprilie 2016 un denunţ prin care o persoană sesiza faptul că a trecut un examen medical la SJU Deva, necesar participării la un concurs profesional. Cu această ocazie, la data de 8 aprilie 2016, pentru examenul de radiologie pulmonară şi tract digestiv, i s-a pretins suma de 200 de lei, cu titlu de taxă oficială, fără însă a primi o chitanţă în acest sens. În baza investigaţiilor desfăşurate şi a mijloacelor de probă administrate în cauză, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DGA – SJA Hunedoara au mai stabilit că şi alţi 16 candidaţi înscrişi la concursul profesional au dat sume de bani de până în 200 lei, medicului V.I.L., pentru a semna şi parafa fişele medicale necesare înscrierii la concurs, fără ca aceste investigaţii medicale să fie realizate în realitate şi fără să primească chitanţă pentru sumele oferite cu titlu de taxă oficială.”
Pentru a proba acuzaţiile aduse medicului radiolog, ofiţerii de poliţie judiciară de la DGA – SJA Hunedoara, în baza ordonanţelor de delegare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, au identificat candidaţii care au dat sume de bani, i-au audiat şi au ridicat obiecte şi înscrisuri, iar conturile inculpatului au fost puse sub sechestru asigurator.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…