Un minor aflat într-o ambulanţă şi un pieton care mergea pe marginea drumului au fost răniţi în urma unui accident. Evenimentul rutier s-a petrecut pe DN66 în zona Dărăneşti, la ieşirea din Petroşani, iar vinovat de producerea lui este un tânăr de 25 de ani din Gorj.
Acesta circula cu viteză mult prea mare într-o zonă în care limita este stabilită la 50 de km pe oră, iar drumul era alunecos. Într-o curbă uşoară, tânărul aflat la volanul unui bolid a pierdut controlul şi a intrat pe contrasens iar din faţă venea o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara. Ambulanţa preluase un pacient minor pe care îl ducea la Spitalul de Urgenţă Petroşani. În urma impactului, autoturismul a ricoşat şi a lovit şi un pieton de 58 de ani, din Petroşani, care mergea pe marginea drumului. Omul a fost rănit grav şi a ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe Petroşani cu fractură la unul dintre picioare, dar şi alte răni. Şoferul autospecialei sanitare a scăpat nevătămat, însă minorul din ambulanţă a suferit şi el răni superficiale.
Potrivit IPJ Hunedoara, pe numele şoferului vinovat de producerea accidentului a fost deschis un dosar penal, el fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…