Atleta Florentina Marincu (foto) de la CNS CSS „Cetate” Deva a intrat în istoria Campionatelor Mondiale pentru juniori II (cadeţi).
Hunedoreanca este singura atletă dublu medaliată cu aur la ediţia 2013 a competiţiei care s-a desfăşurat în Ucraina (la Doneţk) şi a devenit a doua sportivă din istoria campionatelor mondiale de cadeţi, care a câştigat medalia de aur atât la triplusalt, cât şi la săritura în lungime. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe a vorbit despre această performanţă, dar şi despre viaţa şi visele ei, la conferinţa de presă de la finalul competiţiei, care a fost preluată sub forma unui interviu de site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Atletism (www.iaaf.org).
De la Mondiale, la Europene
Prima „dublă mondială de aur” la lungime şi triplusalt i-a aparţinut altei atlete din România, respectiv Cristina Spătaru, şi a fost realizată cu 10 ani în urmă (2003). „Nu o cunosc pe Cristina, dar am auzit de performanţa ei. Din păcate, ea s-a retras din activitate din cauza accidentărilor, aşa că nu am apucat să vorbesc cu ea despre performanţele ei, pentru ca ea să-mi poată oferi un sfat. Dar sunt mândră că duc mai departe tradiţia performanţelor deschisă de ea”, a spus Marincu, la conferinţa de presă de la Mondiale. Sportiva hunedoreană a precizat că după participarea la competiţia de la Doneţk, va face o escală de doar o zi în România, la Bucureşti, urmând ca apoi să plece în Italia, la Campionatele Europene ale juniorilor I. Acolo, Florentina va concura împotriva unor fete cu până la doi ani mai mari, dar îşi propune să urce pe podium, deoarece are cea mai bună performanţă europeană în proba de triplusalt şi a treia la săritura în lungime. „Urmează să particip la Campionatul Mondial de juniori I de la anul, unde îmi doresc să repet performanţa câştigării celor două medalii de aur. Până atunci, însă, voi fi prezentă la Campionatul European al Juniorilor I în Italia, chiar săptămâna viitoare (aceasta n.r.) şi voi concura în cele două probe din nou”.
Anonimă din capitala gimnasticii
Concurând aproape în exclusivitate la competiţii interne, Marincu era puţin cunoscută la nivel internaţional până la succesul de la Doneţk. Sportiva şi-a prezentat povestea cu inspiraţie şi umor, punctând că provine din capitala gimnasticii, dar că ea a fost prea înaltă pentru a practica acest sport. „Sunt din Deva şi, aşa cum toată lumea sportului ştie, acolo este un templu al gimnasticii, numeroase campioane faimoase pregătindu-se la şcoala de la Cetate. Oricum, când eu am început sportul, eram deja prea mare ca vârstă şi prea înaltă ca să fiu o gimnastă. Atunci, antrenorul de la şcoală a sugerat că aş putea face atletism, aşa că acum şase ani, am început să practic acest sport. Iar acum, sunt bucuroasă că nu sunt gimnastă; le cunosc pe unele gimnaste şi cred că gimnastica e mai dificilă decât atletismul, dar ştiu că şi gimnastele spun că atletismul e mai greu decât gimnastica”, a glumit Marincu.
Trăieşte pentru atletism şi visează la aurul olimpic
Florentina le-a spus jurnaliştilor că pregătirea pentru competiţii îi ocupă aproape tot timpul şi că în viitor îşi doreşte să câştige medalia de aur la Jocurile Olimpice. „Atletismul este viaţa mea. Nu prea am timp pentru altceva, deoarece când ajung acasă de la antrenamente, abia îmi ajunge timpul pentru lecţii. Efectuez câte două antrenamente pe zi, de luni până vineri şi unul sâmbăta, iar duminica mă relaxez, învăţ pentru şcoală şi mă întâlnesc cu prietenii. După ce termin liceul, vreau să merg la Facultatea de Sport. Îmi doresc să pot continua să stau în Deva cu antrenorul meu Nicolae Alexe, aşa că nu cred că voi merge la Bucureşti sau în SUA. Pe termen lung, îmi doresc să câştig o medalie olimpică, şi nu una oarecare, ci pe cea de aur”, a spus Florentina. Site-ul IAAF a punctat că ultima atletă a României care a câştigat o medalie olimpică de aur a fost Anişoara Cuşmir-Stanciu, care s-a impus în proba de săritură în lungime la J.O. Los Angeles 1984. Anişoara a deţinut recordul mondial cu 7,43 metri din mai 1983, până în septembrie 1985, acesta fiind şi în prezent recordul naţional al României. „Marincu a admis că e un obiectiv înalt pentru ea să egaleze performanţele Anişoarei Cuşmir-Stanciu, însă de multe or, rezultatele de top se nasc din vise ambiţioase”, a notat site-ul www.iaaf.org. Referiri laudative pentru Florentina Marincu au apărut şi pe site-ul Federaţiei Române de Atletism şi pe al multor publicaţii naţionale.
Călătorie şi concurs dificile, performanţe de neuitat
Antrenorul Nicolae Alexe a povestit telefonic, ieri, la intrarea în ţară, că a trăit la intensitate maximă competiţia şi că aceasta a fost una dificilă, dar de neuitat. „Aventura a început cu un drum cu autocarul de la Bucureşti la Doneţk, care a durat aproape 30 de ore. Oboseala acumulată în timpul călătoriei s-a adăugat dificultăţii concursului şi valorii adversarelor. Florentina a reuşit o surpriză de top la triplusalt, ea sărind 13,75 metri, deşi avea 13,30 metri drept cea mai bună performanţă. Apoi, la lungime, în ultima zi a competiţiei, s-a resimţit oboseala, iar Florentina a câştigat cu o săritură mai modestă. Totuşi, lupta a fost dură, întrucât toate cele 12 finaliste au sărit peste şase metri, lucru fără precedent la nivel de cadete. A fost greu şi emoţional, şi fizic, dar această experienţă e una de neuitat, întrucât e prima mare performanţă internaţională din cariera Florentinei. Vreau să subliniez, că preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Sandu Ion, a fost alături de noi şi ne-a susţinut din tribune în permanenţă”, a spus Nicolae Alexe.
Atleta şi antrenorul său au ajuns ieri după masă în Bucureşti, iar în această dimineaţă vor pleca în Italia, la Campionatele Europene.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
FELICITARI LUI FLORENTINA, DAR SI D-LUI PROF. NICU ALEXE. DACA SI ACUM NU I-A GRADATIE DE MERIT, ACEST PROFESOR, ATUNCI CAND? RUSINE ISJH SI COLEGIULUI NATIONAL SPORTIV DEVA.GRADATIE -NU, PISTRA DE TARTAN PE STADION-NU, CONDITII -NU, DAR CU TOTII VA ARUNCATI LA A FELICITA ACEST OM!