A luat curba periculos şi a ajuns în şanţ
Sâmbătă seara, în jurul orei 22.00, un bărbat de 43 de ani din comuna Şoimuş a ajuns direct în şanţ. Nefericita întâmplare a făcut ca, în timp ce se deplasa cu un moped pe DJ 761, în localitatea Bălata, să facă un viraj periculos spre stânga. Intenţie total neinspirată, deoarece bărbatul s-a dezechilibrat şi s-a înfipt cu mopedul în şanţul de pe marginea drumului. În urma accidentului, acesta s-a lovit uşor, însă nu a fost iertat de poliţişti. Astfel, pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, refuz de recoltare de probe biologice, conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice şi fără permis. (O. Mihnea)