Un tânăr de 25 de ani din municipiul Hunedoara este cercetat acum pentru trei infracţiuni, după ce i-a pus gând rău unui devean. Totul din cauza… unei femei.
În una din nopţile trecute, P.A.C, cu nervii la pământ, s-a urcat în maşină şi a pornit spre municipiul Deva, cu gândul să-l snopească în bătaie pe un „amic“ de-al lui. Se pare că motivul care l-a determinat să reacţioneze aşa este legat de concubina lui, care în urmă cu ceva timp primise o palmă de la tânărul devean de 19 ani. Odată ajuns la locuinţa acestuia, tânărul nervos i-a spart uşa apartamentului când a văzut că nu-i deschide de bunăvoie. Victima, văzându-se la înghesuială, a preferat să se arunce de pe balcon decât să fie învineţit. Noroc că apartamentul său se află la etajul întâi, iar căzătura nu i-a provocat leziuni majore. După ce a reuşit să scape din mâinile agresorului, s-a dus aţă la poliţie şi a depus o plângere împotriva hunedoreanului.
La scurt timp, P.A.C a fost reţinut de oamenii legii pentru distrugere, violare de domiciliu şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Potrivit procurorului Monica Cibian, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, P.A.C a fost audiat ieri, şi-a recunoscut fapta şi a precizat că regretă foarte mult ce a făcut. Mai mult, a declarat procurorilor că îşi doreşte să se împace cu persoana vătămată. Tânărul s-a ales cu control judiciar pentru 60 de zile şi cu anumite obligaţii suplimentare. Şi anume, să nu se apropie de victimă şi să nu părăsească limita judeţului. Se pare că P.A.C nu este la prima abatere, fiind recidivist.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…