Oana Mihnea
Un bărbat de 37 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reţinut de oamenii legii, după ce mai multe eleve de liceu s-au plâns că acesta a mimat în faţa lor acte de natură sexuală.
Exhibiţionistul a ajuns pe mâna poliţiştilor, după ce două minore de 16 ani au reclamat că bărbatul, plin de apetit sexual, le-a ieşit în cale, în timp ce acestea se îndreptau spre şcoală. Totul s-a întâmplat în curtea exterioară a stadionului „Michael Klein“ din Hunedoara, în jurul orei 07.50. Bărbatul le-a abordat pe cele două eleve, şi-a dat pantalonii jos şi a început să se masturbeze în faţa lor, fără nici cea mai mică problemă. Văzând scenele care se petrec sub ochii lor, minorele s-au speriat şi au luat-o la fugă. Odată luat în vizor de oamenii legii, cercetările efectuate ulterior au arătat că hunedoreanul le-a arătat „bărbăţia“ şi altor 38 de eleve din clasele VII-XII, de la diferite şcoli din municipiu, pe care le-a abordat tot pe stradă.
Bărbatul a fost reţinut pentru ultraj contra bunelor moravuri şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara pentru luarea măsurilor legale.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…
View Comments
Oameni ciudati... Bine ca au raportat aceasta situatie tinerele. Altfel individul, care probabil ca are ceva probleme la mandarda*, ar fi continuat. Dumnezeu sa-l ajute sa-si revina!