Un bărbat în vârstă de 34 de ani a murit după ce a fost lovit de un tren pe linia ferată dintre Deva şi Mintia, sub podul de la Şoimuş. Accidentul a avut loc marţi seară, în jurul orei 22, iar echipajele de intervenţie au găsit victima grav rănită, în stare de inconştienţă. „La o primă investigare, bărbatul era în stop cardio-respirator, iar după ce a fost resuscitat, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Deva, unde starea sa de sănătate s-a degradat, fiind declarat decedat de medici”, a precizat căpitanul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. (C. Ghenea)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…