O femeie de 72 de ani, din Sântuhalm, şi-a pierdut viaţa ieri, într-un incendiu provocat de o ţigară aprinsă. Bătrâna a suferit arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului.
Ştefan Ana locuia în casa din Sântuhalm împreună cu copiii şi cu nurorile sale. Norocul, însă, a ocolit-o ieri pe femeie, căci în momentul producerii incendiului, nici unul dintre tineri nu se afla acasă. După primele cercetări, se pare că bătrâna s-a aşezat în pat să se odihnească şi şi-a aprins o ţigară, însă a adormit. Vecinii femeii au simţit mirosul puternic de fum şi au sunat imediat la pompieri. În scurt timp, două autospeciale cu spumă şi apă, un echipaj de prim-ajutor şi o echipă de descarcerare au intervenit la domiciliul bătrânei. Chiar dacă flăcările au fost stinse în doar câteva minute, femeia nu a mai putut fi salvată. Focul care a cuprins patul i-a provocat acesteia arsuri pe mai bine de jumătate din corp, iar fumul gros i-a fost fatal. Corpul neînsufleţit al bătrânei a fost preluat de către cei de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, pentru efectuarea autopsiei.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…